Acțiuni semnificative sau nesemnificative. Tu cui acorzi timp?

Acțiunile noastre sunt acele activități pe care le facem zi de zi, fie din obișnuință creând obiceiuri fie prin disciplină.  

Ne place sau nu ne place, noi suntem responsabili pentru ceea ce facem ceas de ceas.  

Suntem responsabili de felul cum ne petrecem ziua, câtă valoare îi dăm, cui acordăm atenție, căror activități le acordăm timp.  

Nu e o noutate acest lucru, dar odată cu apariția tehnologiei suntem trași de vânt încoace și încolo. 

Timpul este cea mai importantă valoare. Să îi dăm atenția și valoarea cuvenite.

Sunt 24 de ore în zi. Fiecare le consumăm diferit. La sfârșitul zilei, tragem linie și analizăm cât de productivi am fost pe parcurs.  

Putem împărți acțiunile noastre raportate la timp în:  

  • Acțiuni semnificative – acțiunile care contează pentru a atinge obiectivele tale; 
  • Acțiuni nesemnificative – acțiunile care îți irosesc timpul fără a te fi ajutat să îți atingi obiectivele;

Acțiunile semnificative sunt acele fapte și activități bine determinate care te-au ajutat să îți atingi obiectivul. 

Să zicem că ți-ai propus să citești o carte în decurs de o lună. Ți-ai făcut un calcul și un plan de acțiuni. Știi că e un obiectiv realizabil și că nu ai un factor perturbator (de exemplu: copil, probleme de rezolvat, etc) care să te întrerupă.

Dacă ai reușit să citești cartea înseamnă că acțiunile semnificative te-au dus la îndeplinirea obiectivului. 

Dacă ai fost distras, spre exemplu, dacă ai fost distras de facebook și nu ți-ai atins obiectivul, atunci aceste acțiuni s-au transformat în acțiuni nesemnificative. De ce?  Pentru că nu au condus la realizarea obiectivului. 

Responsabilitatea nu e ușor de realizat dar fiecare dintre noi, devenind conștienți în mod constat de acțiunile noastre ajungem să fim responsabili și disciplinați.  

Cum să fim mai responsabili?

  • să ne propunem zilnic să ne autodepășim 
  • să lucrăm tot timpul la punctele slabe  
  • să nu ne lăsăm distrași de cei din jur, de social media sau mai știu eu ce altceva  
  • să fim concentrați tot timpul pe ceea ce avem de realizat fără să fim stresați  că nu vom reuși să le ducem la bun sfârșit. Nu-i nimic. Continuăm mâine și într-o zi, rezultatele o să ne dea încredere.

Vestea bună este că nu trebuie să facem o tragedie din acest lucru ci să fim responsabili și conștienți căror acțiuni le acordăm timp. Acordăm timp dezvoltării noastre și relațiilor cu cei dragi sau preferăm să îl irosim inconștient? Timpul trece chiar și când stăm pe loc.